Restaurant Cernica

Ziua de duminica, 27 iulie, incepuse promitator: soare, vizita la manastirea din Cernica din judetul Ilfov, plimbare prin padure, veselie si voie buna. Totul s-a incheiat in momentul in care "fomitza" a venit sa isi reclame drepturile.

Am poposit la complexul Phoenix Cernica (http://www.phoenixcernica.ro/).

Ca prin minune, exact cand am ajuns pe terasa, soarele a disparut printre nori si un vant puternic a inceput sa bata. Am crezut ca avem noroc, daca se poate spune asa, pentru ca toate mesele de pe terasa/ponton erau ocupate si am decis sa intram in restaurant. Eram siguri ca va incepe ploaia si ca toata lumea va fugi inauntru asa ca nu avea rost sa asteptam eliberarea unei mese afara.

In restaurant, sau sala de bal sa-i spun? Incapere spatioasa, cu ferestre mari, numai buna pentru o receptie/botez/nunta, sala restaurantului nu parea deloc pregatita pentru primirea clientilor. Cateva mese mari, pentru 10 persoane, stateau imprastiate prin salon. Doua dintre ele erau deja ocupate, asa ca am ales una langa fereastra pentru a ne putea bucura de priveliste. Afara, vantul parea fara mila, umbrelele se inchideau si cativa clienti fugeau sa se adaposteasca alaturi de noi, altii mai curajosi isi continuau sederea pe malul lacului.

Timp de 10 minute am asteptat sa vedem un ospatar intrand in acel salon, dar surpriza, nu venea nimeni. Cei de la mesele alaturate venisera cu paharele si farfuriile de afara si nu pareau sa fie doritori de altceva, pentru moment. Dupa alte 5 minute observ ca ospatarii nu treceau prin salonul unde ne aflam cu comenzile pentru cei de afara, exista pentru asta o alta usa, vecina cu cea prin care am intrat noi. Cu toate astea, in incinta exista un bar functional, cu barman cu tot. Am sperat ca cineva ne va observa totusi. Alte 5 minute au trecut si treaba era deja dubioasa. Ne uitam unul la altul, eu si sotul meu, si hotaram sa mai asteptam putin, un ospatar tot trebuia sa intre, doar erau deja 4 mese ocupate inauntru.

Dupa jumatate de ora de asteptat, ne-am ridicat si am plecat. A fost prima experienta de acest gen: sa stai sa astepti intr-un restaurant si sa nu vina nimeni sa ia o comanda.  Urat!

Cu siguranta a doua oara nu mai vin la ei. Pacat de locatia frumoasa :(

Dar ce facem? A mai trecut o jumatate de ora si foamea e mai mare. Pornim mai departe si dupa cativa pasi alte doua restaurante ne apar in cale. Primul se pregatea de un eveniment asa ca am poposit la Restaurant Cernica (http://restaurant-cernica.ro/).

Suntem intampinati de catre o domnisoara mult prea machiata, care ne pofteste la o masa pe terasa amenajata. Vantul se mai potolise asa ca am sperat ca nu va ploua si am luat loc. Nici bine nu ne-am asezat ca ospatarita s-a si prezentat pentru a aduce meniurile. Am facut comanda, ni s-au adus doua limonade si am ramas in asteptarea mancarii: schnitzel cu ciuperci pentru el si pastrav pentru mine. 

Din pacate dupa un sfert de ora a inceput totusi ploaia si am fugit cu totii in restaurant, unde surpriza: mesele erau asezate ca pentru o petrecere. Se pregatea oare un botez? O aniversare? Aproape jumatate din capacitatea incaperii a fost rapid ocupata de catre clienti, iar ospatarii au inceput sa culeaga de pe mese aranjamentele florale, tacamurile si chiar cateva fete de masa.

Am ales o masa, am vrut sa ma asez, dar vaai scaunul (era imbracat intr-un cearsaf cum se obisnuite prin tara asta, nu ca ar fi frumos, ci ca sa ascunda starea deplorabila a scaunelor) era rupt si aproape ca m-am rasturnat. Cu putin noroc am evitat un incident neplacut ;)

A urmat apoi asteptarea, lunga, dureroasa, infometata...

Toti cei din sala se intrebau pe unde umbla ospatarii. Ce-i drept erau doi prin zona, dar se ocupau cu rearanjarea meselor pentru petrecerea ce urma sa inceapa. Sotul se decide sa plece in cautarea toaletei. Indrazneste sa intrebe ospatarul, care nici macar nu s-a intors cand i-a fost adresata intrebarea. Ridica o mana catre directia toaletei si isi continua tacticos aranjarea servetelelor.

Asteptarea s-a incheiat dupa mai bine de o ora de la sosirea noastra. Ce am primit? Din pacate sau din fericire eu nu pot vorbi urat...
Schnitzel-ul era rece si, va spun sincer, ca parea gata scos dintr-o caserola de supermarket, nicidecum preparat pe loc, iar ciupercile arse in mare parte.
Pestele, la prima vedere parea in regula, dar nu, un fir de par a facut sa imi strice si mai mult ziua...bleahh...scarbos... :(((
Ce era de facut? Preparatele erau ingrozitoare, unde este ospatarita noastra? Ascunsa printr-un colt probabil pentru ca timp de alta jumatate de ora nu i-am mai vazut fata. In acest interval am rugat alt ospatar care nu se ocupa de "zona" noastra sa o cheme. Din pacate, sotul meu nu a mai rezistat si  a mancat oribilitatea din farfuria lui, spunand ca macar la el e doar rece.

Apare domnisoara, ii spun problema, ia farfuria si da sa fuga. Am apucat doar sa-i spun ca nu vreau alta portie. Am ramas asa, uitandu-ma dupa ea cum dispare. Nu si-a cerut scuze pentru incident, pur si simplu a luat farfuria
si a plecat. Pai si acum ce facem? Eu vroiam sa plecam, deja suportasem prea mult incompetenta angajatilor din locatiile descrise.

Tacere. Un piccolo ce adusese o ciorba la o masa alaturata se apropie de noi, nu stiu de ce, poate aveam fete prea suparate si spune: "Ce vreti?" Buimaca, nici nu stiam ce sa raspund. Lipsa de respect a adresarii adunata la foametea cumplita pe care o simteam a fost prea mult.

Si cine apare cu o farfurie cu peste la masa noastra?? Daaa, desi ii spusesem ca nu vreau alta portie ce a facut ospatarita? A mai comandat una. Am refuzat-o si ce sa vezi, iar am ramas vorbind singura pentru ca ea a fugit indignata. A mai vazut-o cineva apoi? Nuuu. Ok, ce este de facut? Eu vreau sa plec, femeia asta nebuna ori e muta, ori nu stie sa vorbeasca ori e ret....
Am uitat sa mentionez ca si alti clienti din jur erau nemultumiti de diverse aspecte ale serviciilor si mancarii.
Intre timp vin si petrecaretii, se cearta putin cu ospatarul cu servetelele de mai devreme pentru ca nu mai aveau locurile promise, dar se impaca siii, sa inceapa muzica: un amestec de lautareasca cu manele. O incantare pentru urechile mele.... Imi venea sa plec si sa nu ma mai intereseze de nimic.

Ii spun sotului sa plecam pentru ca asa ceva nu se poate. Am mai asteptat, dar nu mai puteam, nu venea nimeni, el zice hai sa lasam banii pe masa, am mai rugat doi ospatari sa o cheme pe sefa de sala, careeee incredibiiiiiil, dupa doua ore si jumatate ne-a eliberat din acel loc ingrozitor, nu inainte de a ne ruga sa descriem in cartea de oaspeti neplacerile suferite la ei, asa, sa vada si patronul...